Yahtul ,,Streets of Monaco”

Cam ce ai putea face cu 1 miliard de dolari? Multe. Dar azi ne oprim la o propunere mai bizară.

Lumea yahturilor este plină de opulenţă, proprietarii acestor ambarcaţiuni sunt renumiţi pentru largheţea cu care îşi etalează averile. Yahturi foarte scumpe brăzdează mările şi oceanele lumii în căutarea locurilor perfecte de vacanţă, dar din când în când se opresc şi în marile porturi ale oraşelor unde bogaţii le pot admira şi invidia. E o lume închisă pentru noi, muritorii de rând, dar din când în când mai aruncăm şi noi o ocheadă, măcar aşa, de informare.

Nu este o lume pe care mi-o doresc dar pe care o înţeleg. De la un anumit nivel al bogăţiei, banii devin unelte pentru îndeplinirea viselor.Dacă unii încearcă să modeleze un loc mai bun pentru toţi (exemplu fundaţiile lui Bill Gates), alţii îşi remodelează viaţa şi decorul în care aceasta are loc. Nu zic că e un lucru rău, fiecare om e liber să-şi construiască viaţa aşa cum vrea.

Dar acest yaht parcă întrece si cele mai îndrăzneţe vise. Un întreg oraş este reconstruit (e drept, prin simboluri) sub forma unui yaht. Sau mai exact un yaht este construit sub forma unui oraş. Vorbim de yahtul ,,Streets of Monaco’’.

Acest yaht are ambiţia de a recrea clădiri iconice din oraşul Monte Carlo. Hoteluri şi cazinouri sunt reproduse detaliat pe acest yaht, chiar dacă la dimensiuni mai mici. Monte Carlo Casino, Hotel de Paris şi La Rascasse sunt acum şi pe această ambarcaţiune. Chiar şi celebrul circuit de Formula 1 este reprodus dar de această dată este o pistă pe care vor evolua carturi.

Acest yaht are toate dotările necesare, pentru viitori oaspeţi, care se ridică la nivelul pretenţiilor acestora. Apartamente VIP, jacuzzi, cascade, săli de jocuri şi chiar o plajă vor umple timpul musafirilor.

Iar acum, mă repet:,,Cam ce ai putea face cu 1 miliard de dolari?’’ Asta?

(sursa foto)

Comments

comments

Powered by Facebook Comments

Lasă un răspuns

[kittycatfish_trigger]