E toamnă…

E toamnă.

,,Toamna în grădină îşi acordă vioara.
Plâng strunele jalnic, lung şi prelung
Şi-n goala odaie acorduri ajung…
Şi plâng în odaie, şi eu din vioară…
Plâng strunele toate lung şi prelung.’’

E tristă toamna, e gri, e ruginie, e…..

Gata, ce-i cu atâta tristeţe? Toamna e un anotimp frumos, un anotimp în culori şi nuanţe apropiate sufletului meu. Tonurile de ruginiu se provoacă unul pe altul pentru a ne câştiga un zâmbet, gălbenuşul soarelui ne captează atenţia în aşteptarea căldurii blânde cu care ne mângâie faţa.

Tot acum e timpul recoltelor, a bilanţului muncii de peste an, este repausul agitaţiei, ne odihnim sufletul obosit peste vară. Ne petrecem mai mult timp în casă sau şi mai bine spus, acasă. Acasă este locul în care ne strângem toţi cei dragi la lumina pâlpâitoare a focului abia aprins seara în şemineu. Nici nu trebuie să vorbim, e de ajuns că familia e împreună.

Iar ca trecerea de la culorile vii ale verii la paleta ruginie a toamnei să fie mai puţin abruptă, avem nevoie de decoraţiuni de toamnă. Decoraţiuni care ne aduc natura în casă, acum că timpul petrecut afară este mai scurt.

Cu un drum la piaţa de alimente, câteva rămurele şi frunze si niscai obiecte de decor , decoraţiunile de toamnă completează amenajrea casei şi de ce nu, satisfac nevoia de a ne înconjura de frumos.

Mai jos, în galerie, îmi permit să vă sugerez câteva aranjamente de toamnă.

E toamnă, e frumos…să o sărbătorim cum se cuvine.

Comments

comments

Powered by Facebook Comments

Lasă un răspuns

[kittycatfish_trigger]