Cufăr restaurat – al treilea rol

Într-unul dintre primele mele articole pe acest blog vă spuneam povestea cufărului resuscitat de mine fără a apela la ,,sistemul de urgenţă’’ (restauratori, meseriaşi,etc). Şi bucurându-mă de rezultat, cufărul şi-a ocupat locul lui în living pentru câţiva ani. A servit glorios scopului şi rolului ce-l primise la distribuţie, un fel de taburet-băncuţă pentru situaţia în care numărul musafirilor în living se fălea în faţa numărului de locuri de pe canapea, etc.

01

Cred că acest rol l-a făcut să se umfle puţin în pene, drept pentru care forma lui iniţială a suferit oareşce modificare, mijlocul începuse să se umfle puţin. Se scuza tot mai des că asta se întâmplă din cauza greutăţii suportate dar tind să cred că erau numai scuze jalnice.

Dar pentru că l-am mai salvat odată (atunci de întuneric, praf şi nepăsare) şi ţinând cont că şi-a respectat promisiunea făcută când l-am instalat în living şi pentru că poate se plictisise de rolul său, am hotărât să-i schimb destinaţia. Destinaţia ca funcţie, nu în sensul că l-aş trimite undeva singur-singurel în lumea largă.

În locul lui o să construiesc, când am timp şi inspiraţie, altă băncuţă-taburet, probabil ceva inspirat de aici.

Pentru că măsuţa de cafea din living era cam impersonală (când am construit-o, aşa o doream) am decis să renunţ la ea iar în locul ei să-l instalez pe vechiul meu prieten servind noului scop.

Dar pentru a fi mai funcţional trebuia să-i dau posibilitatea de mişcare, în faţa aspiratorului şi el trebuie să cedeze teritoriu pentru puţin timp. Aşadar o placă de pal melaminat cu rotile în colţuri era exact ce-mi trebuia. Zis şi făcut. Placa de pal am dimensionat-o să fie cu 10 cm mai mică în fiecare parte, am vrut ca roţile să nu se vadă, de asemenea şi roţile le-am ales pentru ca odată prins cufărul pe placă, înălţimea cufărului să fie cât o măsuţă de cafea. Pentru că nu am vrut să găuresc şi să stric valoarea cufărului, prinderea pe placă am realizat-o cu bandă autoadezivă pe amândouă feţele, e suficient de rezistentă şi în caz că vreau să-l aduc la starea iniţială, restaurarea se va face uşor. Fiind placa de pal mai mică, nu se vede iar cufărul pare că levitează.

Odată terminată treaba, nu mi-a luat mai mult de două ore, cufărul a primit un nou rol pentru încă câţiva ani, sper cât mai mulţi. Câteva obiecte de decor care erau înainte pe măsuţă acum sunt pe cufărul-măsuţă iar treaba-i gata. Îmi place rezultatul. Vouă?

03

04

02

Comments

comments

Powered by Facebook Comments

Lasă un răspuns

[kittycatfish_trigger]