Casa container

Iată o idee interesantă a studioului de arhitectură James & Mau Arquitectura, o locuinţă construită din containere de transport maritim.

Un container are o lungime de 12 m si o lăţime de peste 4,5 m. Două asemenea containere, unul  la fiecare nivel, alcătuiesc o suprafaţă utilă de aproximativ 108 metri pătraţi.

Rezultă o locuinţă destul de încăpătoare pentru  o familie, tânără sau mai puţin tânără. Dar prima dată, recunosc, gândul m-a dus spre o familie de tineri, parcă sunt mai ,,pregătiţi’’ pentru a accepta o locuinţă nonconformistă.

Se ştie că aceste containere au o durabilitate foarte mare în timp, sunt fabricate pentru a face faţă oricăror condiţii meteo, aerul sărat al mărilor şi oceanelor fiind unul dintre cei mai nocivi factori de degradabilitate. Dacă trece acest test cu brio, înseamnă că această casă poate fi o variantă  chiar foarte bună pentru  o casă de vacanţă la marginea mării sau la munte, condiţiile meteo extreme nepunănd probleme  serioase. Aceste containere sunt izolate foarte bine cu substanţe chimice neprietenoase cu mediul, să spunem, mai puţin ecologice, dar o izolare foarte bună executată la interior ar rezolva definitiv problema noxelor care ar putea să apară.

La parter, geamurile mari contribuie decisiv la iluminarea naturală a zonei de bucătărie şi living. De asemenea, pereţii sunt zugrăviţi în alb pentru acelaşi motiv.

Etajul sau în cazul de faţă, containerul de sus, e destinat celor două dormitoare şi băii. Aici s-a optat pentru folosirea albului cu moderaţie, e o zonă destinată odihnei şi intimităţii.

M-a impresionat această locuinţă, nu ştiu câţi dintre noi sunt pregătiţi să locuiască şi altfel decât tradiţional, casă clasică sau apartament. Recunosc, dacă aş avea containerele, mâine m-aş apuca de construit, azi am ceva treabă. 🙂

 

 

 

 

 

 

 

 

 

(via homedesignfind)

Comments

comments

Powered by Facebook Comments

Comentarii

  1. Eu produc astfel de casute din 2 sau mai multe containere, complet echipate, cu baie, bucatarie, instalatii electrice, sanitare si de incalzire. O casuta formata din 2 containere costa 8700 euro. Cautati-ne pe http://www.valahus.ro sau sunati-ne la telfoanele de pe site.

Lasă un răspuns

[kittycatfish_trigger]