Artă şi sticlă

Azi vreau să vă propun spre vizionare două opere de artă, opere care îşi găsesc locul cu uşurinţă într-un muzeu de artă modernă sau de ce nu, chiar într-un living modern.

Sunt realizate de doi artişti diferiţi, exprimă ,,sentimente’’ diferite dar folosesc aceeaşi tehnică.

Artistul israelian Eyal Gever a dezvoltat o tehnică ce foloseşte imprimarea digitală pe feţe de foi de sticlă, fiecare strat imprimat este o mică parte din imagine. Astfel, alăturând mai multe foi de sticlă rezultă mai multe straturi, creând forma în trei dimensiuni.

Astfel, artistul reproduce foarte exact imaginea fumului unui vulcan care erupe sau a exploziei unei bombe nucleare.

Artistul, prin sculpturile sale, exemplifică imaginea unor dezastre naturale sau făcute de om. Este şi o declaraţie pentru prezervarea mediului.

,, Sculpturile mele sunt create de software-ul care l-am dezvoltat. Sunt influenţat de impactul distructiv în mediul nostru. Puterea de necontrolat şi imprevizibilă a cataclismelor este sursa mea de inspiraţie.Mă inspiră, mă fascinează şi în acelaşi timp îmi aduce aminte de fragilitatea şi frumuseţea vieţii umane.Frumuseţea poate veni chiar şi din surse ciudate, din evenimentele cele mai oribile. Arta mea abordează aceste noţiuni de distrugere şi frumuseţe, de coliziuni de contrarii, teamă şi atracţie, seducţie şi trădare, de la atrocităţi oribile la sensibilizări sufleteşti. Arta mea oscilează între aceste contrarii’’ explică artistul. (sursa)

01
04

05

02

În schimb, artistul turc Ardan Ozmenoglu, folosind aceeaşi tehnică, recreează prin sculpturile lui viaţa. Nu foloseşte un soft pentru imprimarea imaginilor pe straturile de sticlă, el le pictează manual de aceea fidelitatea unei reproduceri nu este aşa exactă ca a sculpturilor lui Gever. Privit din unghiuri diferite, pomul reprezentat de Ozmenoglu îşi schimbă aspectul şi dezvăluie frumuseţea naturii reprezentate. Vedem şi o diferenţă de ,,atmosferă’’ între operele celor doi artişti, dacă sculpturile lui Gever emană un ,,aer fierbinte’’, sculptura lui Ozmenoglu foloseşte culoarea sticlei pentru a sugera o atmosferă încărcată de umiditate ca o ceaţă.(sursa)

ArdanOzmenoglu2

ArdanOzmenoglu3

ArdanOzmenoglu4

ArdanOzmenoglu1

Dacă ar fi să aleg intre operele celor doi artişti, recunosc că nu aş putea avea preferinţe.

Comments

comments

Powered by Facebook Comments

Alte referințe

  1. […] doi creează aceste minunate casete folosind mai multe straturi de hârtie, fiecare strat decupat contribuie la adâncimea spaţiului. Aceste straturi ilustrează […]

Lasă un răspuns

[kittycatfish_trigger]