Apartament în Varşovia

Ne întoarcem în Varşovia să aruncăm priviri indiscrete prin apartamente. Am mai prezentat cu ceva timp în urmă un apartament în Varşovia, un apartament modern şi foarte frumos.

Dar hai să vedem de ce l-am putea invidia pe proprietarul acestui apartament.

Apartamentul este întins pe o suprafaţă ofertantă; salon, living, bucătărie, dormitor matrimonial, două camere pentru copii, birou, baie şi chiar şi o saună, toate acestea îşi fac loc uşor în spaţiul apartamentului.

Prima impresie care ţi-o sugerează cei de la HOLA Design, cei care s-au ocupat de amenajare, este legată de calitatea impecabilă a materialelor şi folosirea lor cu mult bun-gust. Iar culorile…culorile fac tranziţia  de la nuanţe ,,clasice’’, culori de pământ la culori vivid, culorii vii şi proaspete fără a brusca vreun pic ochiul.

Suprafeţele sunt şi ele dintre cele mai diverse; sticla, velurul, lemnul  natural, piatra, metalul, porţelanul sunt doar câteva dintre materialele folosite.

Zona de zi are o suprafaţă mare, lucru ce a permis împărţirea acesteia în trei funcţii distincte. Dacă zona cu televizorul este despărţită fără echivoc, bucătăria este despărţită de living mai mult vizual, un mic paravan face trecerea dintr-o zonă în alta mai ,,dulce’’.

Înălţimea destul de mare a apartamentului a făcut posibil ca patul dintr-o cameră de copii să fie situat ,,la etaj’’, efectul fiind plăcut şi neaşteptat. În această cameră cât şi în cealaltă pentru copii sunt folosite culorile vii, culori dinamice şi cumva specifice vârstei.

De remarcat în acest apartament, pe lângă calitatea materialelor şi împărţirea foarte bună a spaţiului sunt câteva elemente pe care deja le-ai remarcat şi fac acest spaţiu unic. Copăcelul instalat neaşteptat în living, negrul lac pian din baie, tablourile foto şi fotoliile futuriste din zona tv cresc şansele ca acest apartament să fie declarat ,,amenajarea anului’’.

Un apartament modern în care elementele clasice sunt doar schiţate, aceasta este inspiraţia pe care v-o propun astăzi. (decoist)

Comments

comments

Powered by Facebook Comments

Lasă un răspuns

[kittycatfish_trigger]